Godila (povestire)


Eram în Odaia lui Uica Ioniță, cinci de la jurnalism și un nepot de la istorie, adunați în jurul unei mesei lungi pline cu de toate, asculând cu urechile ciulite tot felul de povești. Uica fusese profesor de istorie și încă era cunoscut. Acum făcea suta de ani și ne invitase, politicos cum îi era felul, să luăm loc în jurul mesei. Goștii, zicea el, trebuie mereu cinstiți. Am vorbit multe iar la un moment dat am dat să ne ridicăm, când unul dintre noi a mai pus o ultimă întrebare.

„Uică, care e cea mai teribilă amintire…”

Toți ne așteptam la încă o poveste din război sau din Bărăgan sau chiar din Siberia. Dar nu, Uica, își trase scaunul mai aproape de masă, se aplecă un picuț în față și povesti cu glas domol, dintr-o răsuflare.

„Era nu mult după război, eu lucram atunci la Lișava, la mina de uraniu. Rușii încă nu plecaseră și ne mânau ca pe vite de colo colo. Într-o seară cum stăteam la cârciumă au intrat mai mulți soldați ruși panicați și roșii la față. Noi am dat să ne ridicăm, dar fiindcă erau atât de agitați am șezut câta să-i ascultăm.

Povesteau de o grozăvenie uriașă care venise din marea cea mare pe Dunăre în sus, apoi cum necum ajunsese pe Bega în Timișoara. Cică era ca o șopârlă de zece etaje și teribil de zgomotoasă. Cum a ieșit a și început să înfulece vite, porci, câni… te miri ce. A dărâmat și ceva blocuri din alea mari de parcă erau de carton. Au tras rușii cu tot ce au avut la ei, ba au venit și niște americani care au tras și ei. Dar șopârlei, Godila cum o strigau americanii, nici că-i păsa. Ei bine, ziceau rușii, amu vine spre Lișava, că cică vrea să mânce și uraniu.

Noi am ieșit repede afară, când am auzit așa grozăvie, și ne-am ascuns răchia, mâncarea, vitele și ce mai aveam și noi. Puțin rău, rușii furaseră cam tot ce puteau căra. Apoi ne-am strâns la Odaia lui Pătru și ne-am vorbit toată noaptea.

A doua zi șopârla era deja grămadă pe sat. Rușii trăgeau cu mitraliere, aruncau cu bombe din avioane, era mai rău ca în războiu. Șopârla urla, dădea din coadă și călca pe tancurile lor care pocneau ca niște nuci bine coapte.

Când a venit a doua dimineață, mâine zi cum ar fi, nu mai era nimeni. Rușii parcă se evaporaseră iar animalul ia-l de unde nu-i. Bine că a plecat am zis noi, asta până a început a pute. Puțea de se simțea până la sârbi. Am căutat zile în șir, cu ochii înlăcrimați de la duhoare, ca până la urmă să o găsim prăvălită într-o rână lângă Odaia lui Moș Veacu.

Godila îi mâncase nutrețu așa că i-a trimis o vacă plină de stricnină și ăsta i-o fost sfârșitu.

Amu… am auzit că americanii și rușii încă o mai caută. Dar voi să știți că o murit aici pe dealurile Lișavei și că tot noi am taiat-o și îngropat-o. O lună am muncit, că era ditamai șopârla și avea pielea groasă rău. După asta pe unii ne-or mutat în Bărăgan.

Dar asta cred că știți sau dacă nu, vă povestesc. Hai luați loc. Adă femeie niște sticle să ne cinstim goștii…”

Spre dimineață am plecat amețit de cap. Mai cu seamă când mi-am amintit că bunică-mea, de loc din Maidan, mi-a povestit că după război o lună, poate chiar două, peste dealuri a plutit o mare duhoare de se simțea până la sârbi. Nimeni nu știa de unde vine. După care pe nemți i-au mutat în Siberia.

24.10.2014
Timișoara

Anunțuri

7 comentarii

  1. […] povestire în care un grup de astronauți eșuează pe o planetă cu un ecosistem ciudat. Și de „Godila” în care ni se arată adevărata dispariție a celebrei șopârle Godzilla. Repet, sunt […]

  2. De-asta îmi place mie cum scrii, pentru că ştii să povesteşti şi mă faci să mă aşez la gura sobei, ca să te ascult. 🙂 Mi-a plăcut foarte mult şi cred că are loc în „Ficţiuni”. Vezi numai că într-un loc te-ai scăpat şi i-ai spus creaturii „Godzila”.

    1. Am corectat. Mulțumesc! Am notat și oferta 🙂

    2. Lucian, povestirile de genul Godilei sunt prea scurte. Mult prea scurte și, din acest motiv, nu sunt apreciate. Citesc aproape tot ce apare în revistele SF & F plus cele de suspans și am observat că povestirile scurte sunt taxate „fără miză”, „prea scurtă”, „insuficient” și alte asemenea vorbe. E extrem de greu să scrii o povestire bună, scurtă. Cu excepția fustelor, tot ce e scurt nu e interesant :))

  3. Tare comparaţia cu fustele! 🙂 Mie mi se reproşează uneori că scriu texte prea lungi, care se întind pe 2-3 numere de reviste şi, prin urmare, nimeni n-ar avea răbdare să le citească. Indiferent de lungimea textelor se vor găsi persoane care să aprecieze şi persoane care să taxeze. Eu cred că mai importantă e calitatea. Hai să ne amintim de Fredric Brown, care a devenit celebru tocmai prin povestiri foarte scurte.

  4. mmcpflorin · · Răspunde

    Alta di seria scurtă dar bună (foarte bună chiar)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ROMCON

Convenția națională a cluburilor și autorilor de science-fiction din România

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and book reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 se amana pentru 2018

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

%d blogeri au apreciat asta: