Bilanț 2014


Și iată că am încheiat sau s-a încheiat primul meu an de scriitor amator sau, poate mai corect spus: de începător. Scriu „începător” și nu doar „scriitor” pentru a sublinia faptul că scriitura nu este principala mea activitate. Nu, chiar deloc. Deși a scrie, în general, îmi ocupă o mare parte din timp. Cum așa? Simplu, sunt programator și manager. Scriu cod, scriu emailuri, scriu tutoriale, scriu contracte, scriu facturi, rapoarte, decizii și multe altele. Scriu mult, dar totuși nu scriu literatură. Până de curând, când am constatat că povestirile și poeziile scrise în adolescență și tinerețea studențească încă îmi plac.

Anul scriitoricesc 2014 a început cu povestirea „Bucla finală, o povestire scrisă pentru concursul „Competiţii sportive non-G”. Spre imensa mea surpriză am câștigat concursul. Mulțumesc organizatorilor, mulțumesc celor ce au apreciat povestirea. După premiere am primit invitația de a continua povestirea, fie într-o povestire de mai mare întindere, fie într-un roman. Iată că e sfârșitul anului și nu am făcut nimic, deși am idei multe de continuare. Poate la anul.

O consecință neașteptată a acestui concurs a fost invitația lui Eugen Lenghel și a lui Lucian-Dragoș Bogdan de a scrie pentru revista online Ficțiuni.ro. Zis și făcut.

A doua povestire, dar, cronologic, prima scrisă este „Delicatul sunet al foamei”, o povestire scurtă, scrisă cu umor și având ca temă SF contactul cu o civilizație extraterestră. Inițial era dublă ca întindere, însă mi-am dat seama că poate fi redusă la esență prin scoaterea dialogurilor și a descrierilor. Mie îmi place foarte mult! Este preferata mea pe anul 2014.

Povestirea a fost trimisă inițial la Revista Nautilus, de la care nu am primit nici o veste așa că, răspunzând invitației redactorilor de la Ficțiuni.ro, a fost publicată în numărul 12. Peste o lună va apare și în Nautilus, lucru pentru care am fost admonestat. Mea culpa.

A treia povestire, „Poveste de seară, face parte dintr-o serie de mici „povestiri din cartier”.  A fost publicată în Ficțiuni.ro #13. Am mai multe idei pentru aceste povestiri, am scris una cap-coadă și am încă două începute. Din a doua povestire, încă nepublicată, am scos o piesă de teatru (în engleză) pentru trupa de teatru al fiicei mele Andreea. A avut succes! În ianuarie 2015 o voi publica în Ficțiuni.ro (povestirea, nu piesa de teatru).

Povestirea a trecut nebagată în seamă de critică (din motive de neînțeles pentru mine Alexandru Ioan Despina nu scrie nimic în celebra sa rubrică Radar despre povestirile publicate în Ficțiuni.ro). Totuși am primit un feedback entuziast de la Lucian-Dragoș Bogdan căruia îi mulțumesc mult pentru încurajările permanente!

Aici e momentul să fac prima mea observație de scriitor debutant. Un scriitor are nevoie de cititori, are nevoie de critică (vă rog, domnule Despina, să citiți și Ficțiuni.ro) și are nevoie de fani.

A patra povestire este „Ploaia finală. Nu este efectiv o povestire, este doar așa: o idee, un moment, o schiță. A fost publicată în Ficțiuni.ro #14.

A cincea povestire a fost publicată tot în Ficțiuni.ro #14, este de mai mare întindere, se numește „Lângă voi, eu” și are o mică poveste în spate. Lucian, deja mentorul meu în ale scrisului, a propus o temă incitantă pe Facebook: moartea clinică, sau, dus la extrem, viața de după moarte. Zile în șir m-am tot gândit la o povestire pe această temă și până la urmă am scris-o. Este o povestire atipică pentru mine fiind destul de fragmentată de gândurile pacientului. Am căutat totuși să păstrez observațiile științifice despre cei aflați în moarte clinică: vise obsedante, repetitive, chiar coșmaruri. La asta se adaugă și experința mea de pacient în comă, când am avut un singur vis, fără să fie coșmar, repetitiv și obsedant.

Pe blogul meu, am publicat două povestiri în categoria Exerciții. Este vorba de „Confortabila carne”, o povestire în care un grup de astronauți eșuează pe o planetă cu un ecosistem ciudat. Și de „Godila” în care ni se arată adevărata dispariție a celebrei șopârle Godzilla. Repet, sunt exerciții.

În afara povestirilor publicate, în 2014 am mai scris și alte povestiri, dintre care una va fi publicată în Revista Helion. Povestirea se numește „Din lift” și a fost scrisă pentru „Concursul Național de Proză Scurtă HELION – 2014, ediția a XXIX-a”, unde a fost clasată pe locul doi, ex aequo. Cred, fără a exagera, că este cel mai mare succes al acestui an! Ca o consecință imediată am fost invitat să mă alătur acestui club extraordinar din Timișoara. Momentan sunt doar invitat și am mers cu plăcere la ultimele întâlniri. Membrii clubului sunt foarte primitori, atmosfera este una degajată și plăcută, iar domnul Cornel Secu, a cărui faimă îl precede precum un buzdugan precede voinicul, a fost o surpriză extraordinară. În bine!

Alături de Darius Hupov am dat un pic de luciu site-ului unicei emisiuni de radio dedicată fanilor SF & F: „Galaxia imaginarului”. Din păcate lipsește sprijinul posturilor de radio, dar și al amatorilor de SF pentru ca această emisiune să devină cunoscută, urmărită și apreciată.

Ca un rezumat al acestui prim an: an publicat cinci povestiri în reviste, una își așteaptă apariția și două pe blogul personal. Am câștigat un concurs și am luat locul doi la un altul. Minunat!

*

Până acum am scris despre partea vizibilă, partea publicată sau în curs de publicare. În afara acestora mai am două seturi de povestiri cu tematică Space Opera. Aceste două lumi sau teme sau universuri se adaugă la cel de care am pomenit mai sus sub numele de „povestiri din cartier”. Și ar fi așa:

1. povestiri din cartier: povestiri fantastice având ca eroi principali, dar nu întotdeauna prezenți, pe Cezar și agitata lui soție. Povestirile vor avea elfi, vrăjitori, spiriduși, strigoi, zâne și multe alte cele. Am scris două, una este publicată, cealaltă așteaptă corectura.

2. povestiri din lumea lui Roșu: povestiri cu temă Space Opera și post umanitate. Oamenii, așa cum îi știm, nu mai există. Locul lor a fost luat de umani modificați genetic, de ciborgi și de roboți. Lupta se dă între umani și roboți. Am scris două povestiri, încă nefinisate.

3. povestiri cu nava Alisee: povestiri Space Opera, întâmplări diverse ce au loc în și cu astronava Alisee. Pentru că Alisee nu este o astronavă oarecare, ea nu este un obiect, nu este o mașină. Alisee este o inteligență artificială extrem de complexă care la început este neștiutoare, dar, pe măsură ce trece timpul, acumulează experiență din interacțiunea cu membrii echipajului, din greșeli sau din reușite. Am scris deja o povestire cap-coadă, corectată și verificată. Mai am două în curs de scriere.

Și astfel ajung la final unde e musai să scriu despre planurile de anul viitor. Planurile includ scrierea de povestiri tot mai bune, în principal din seriile expuse mai sus. Nu am în plan să scriu vreun roman și nici să public vreo culegere de povestiri 🙂

Cam atât. Să fim sănătoși!

Anunțuri

2 comentarii

  1. „Amator” este un scriitor care scrie ce-i place, profesionist e unul care scrie ce se cumpără. Felicitări! Sărbători fericite!

    1. Mulțumesc Zorin! Sărbători fericite și ție!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and book reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 se amana pentru 2018

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

truebrite

May all beings have happy minds.

%d blogeri au apreciat asta: