Ce am mai citit #2


„Suspendați într-o rază de soare” de Ben Ami, editura Tracus Arte

suspendati-intr-o-raza-de-soare_1_fullsizeE ca și cum ai vedea un coșuleț frumos împletit în care stau aruncate, aparent nepăsător, opt nestemate irizând nepământean. Îți fură ochii și inima, dacă nu ești atent. Dar cu tot spectacolul lor comun, fiecare luată separat strălucește mai puternic decât grupul. Ben Ami nu povestește, Ben Ami vrăjește. Sub fiecare frază, sub fiecare cuvânt stau ascunse alte și alte cuvinte. Așa cum, întro pădure, sub fiecare frunză, sub fiecare tufă sau piatră o vietate își are culcuș și viață.

Prozele lui Ben Ami sunt ermetice. Uneori ca niște alune tari trebuind să te lupți pentru a ajunge la miezul gustos. Alteori ca niște foi blânde care îmbrățișează strâns un miez pufos și dulce. „Fiul poporului meu” cel ce se aruncă de multe ori cu capul înainte, în lupte cu balauri virtuali sau închipuiți, reușește să uimească prin aceste câteva povestiri atent scrise.

Citește tot pe fictiuni.ro.

Ben Ami prin „Suspendați într-o rază de soare” ne relevă nu doar talentul și plăcerea de a povesti, ci și extrema imaginație și verva cuvintelor. Volumul este ca o colecție de idei din care sorbi cu nesaț. Lumile imaginate, cuvintele noi sau cele vechi folosite într-un fel original, pune volumul și pe autorul său pe raftul de sus al scriitorilor români de SF. La cât mai multe povestiri și romane!

Despre „Suspendați într-o rază de soare” au mai scris: Teodora Matei, Irving T. CreveTudor Ciocârlie și Mircea Opriță.

CPSF Anticipația #28, seria nouă

cpsf_28_webNumărul este dedicat lui Florin Manolescu, critic, teoretician și scriitor de SF. Poate cea mai celebră lucrare a sa este Literatura S.F., Editura Univers, 1980. Eu am reușit să o cumpăr de pe Anticariat-sf.ro. Merită citită. Oferă o sinteză asupra sf-ul românesc din acei ani și multe informații teoretice valabile și astăzi ca și ieri sau mâine. În #28 sunt două prezentări ale lui Florin Manolescu. Una scrisă de Mircea Opriță sub titlul „Eleganță și bun gust” în care acceptul cade pe pregătirea academică a lui Manolescu și mai puțin pe latura sa de scriitor SF. Și a doua, scrisă de Cornel Robu „Science Fiction Adevărat”, în care sunt prezentate volumele de proză și comentate câteva din povestiri. Din păcate volumele sunt greu de găsit. Am reușit să comand „Mentaliștii” de pe site-ul LibHumanitas, dar de „Misterul camerei închise. Nouă povestiri incredibile” nici pomeneală. În fine, dau alarma prin anticariate (sau iama!).

Prozele din volum sunt patru, iată-le în ordine:

  • „Ale durerii păsări cântătoare”, de Garry Kilworth care o proză stranie care mi-a adus aminte de clinica cubaneză din Quantum of Solace unde tinerii șefi din Coreea de Nord își schimbau fizionomia suportând dureri groaznice atât în timpul operației cât și după pentru o iluzorie nemurire și frumusețe. În povestirea lui Garry Kilworth, durerea permanentă și insuportabilă de după operație se transformă într-o muzică de păsări cântătoare. O alienare a pacientei care concluzionează „Aceasta era frumusețea: încântarea, extazul durerii spirituale, mai dulce decât suferința fizică”.
  • Piesa de rezistență a volumului vine de la Teodora Matei cu povestirea, în cel mai pur stil SF: „E-51741”. Mi-a plăcut de la început până la sfârșit! Cum ar veni: mâine o rasă de extratereștrii extrem de avansați, dar totuși umanoizi, ne invadează și de anihilează rapid orice urmă de rezistență. Poate fizic, poate militar, poate psihic, nu contează, în final oamenii sunt muți și fără sentimente. Niște ființe supuse, forță de muncă ieftină pentru invadatori. Povestirea este bine construită, chiar dacă plecând de la afirmația că nu mai au sentimente, eroina noastră este destul de iubăreață!
  • Pe a treia proză nu o pot încadra în ceva anume. Este un joc intelectual, de genul cum ar fi dacă. Este scrisă de Ken Lui sub titlul „Cum creează cărți speciile selecte”.
  • Fiind un număr dedicat lui Florin Manolescu avem și o povestire semnată de acesta, din ciclul Motaș (al motanului Motaș). Foarte drăguță și, cred, interesantă pentru amatorii de fotbal. Motaș este un crai de Dorobanți, un Gartfield plin de afecțiune și un Dumbledore fără barbă, dar cu multă blană. Fără baghetă, dar cu o coadă ca o „lumânare aprinsă”. Un personaj extrem de simpatic care te prinde imediat ce-și vâră coada în povestire. Abia aștept să citesc și alte povestiri cu Motaș din „Mentaliștii. Alte nouă povestiri incredibile”.

 

Cartea ororilor 2, Antologie realizată de Stephen Jones, Nemira 2015

cartea-ororilor-vol-2_1_fullsizeDupă volumul 1, publicat de Nemira în 2015, acum avem și volumul 2. Șapte povestiri sunt cu totul, iată-le:

  • „Înțelegere greșită”, de Ramsey Campebell, traducere de Mihai-Dan Pavelescu. Există o apetență mare pentru jocurile interactive, pentru emisiunile TV sau radio interactive. Multe emisiuni de gen au fost și sunt și la noi. „Roata norocului” sau „Vrei să fii milionar” sunt doar două din ele. Pentru concurenți morcovul prin care sunt atrași sunt banii, pentru telespectatori sau radioascultători, morcovul este curiozitatea și plăcerea morbidă de a vedea cum se pierd bani. În miniseria TV „Black Mirror” este un episod care caricaturizează până la exces un astfel de joc. Protagoniștii ajung să-și piardă sentimentele, demnitatea și chiar viața. Un episod extrem de dur care m-a lăsat cu gura uscată și m-a făcut să nu mai urmăresc astfel de emisiuni. „Înțelegere greșită” este tot despre o emisiune interactivă. O emisiune radio în care concurentul poate apela la un prieten în caz ne devoie. Asta dacă nu cumva prietenul înțelege greșit cererea. (vezi și Mini-seriile Charlie Brooker în prezentarea lui Aron Biro).
  • „Alice prin folia de plastic”, de Robert Shearman, traducere de Mihai-Dan Pavelescu. Autorul povestește în prefața povestiri ce întâmplare l-a împins să scrie textul. Oh, cât de bine îl înțeleg! Unul din vecini avea mania ca începând de vineri seară până duminică inclusiv să bage muzica la maxim. Nu manele, nici muzică populară sau lăutărească. Rock, pop, muzică mai veche. Faină. Dar când o asculți non-stop și duminica nu mai e duminică că trebuie să îngurgitezi auditiv toate căcaturile deversate cu forța în casă, devine obositor și nu de puține ori m-am trezit închipuid cele mai fine torturi. Asta până au turnat un plod. De atunci s-au potolit. Dar și acum când mă gândesc la ei mă văd cu mâinile încleștate în jurul beregății (sunt sigur că ei nu citesc bloguri, așa că voi dormi liniștit în continuare). Ei bine, ca să revin, povestirea este despre vecini.

Restul aici.

Monstrul, antologie de povestiri trăsnite, Nemira 2013

monstrulAntologie asta are un umor extraordinar. De la prima povestire numită „O țară mică”, de Nick Hornby în care aflăm cum este să trăiești într-o țară atât de mică încât parlamentul se întâlnește la bar, iar toți bărbații abia încropesc o echipă de fotbal. Până la „Al șaselea district”, de Jonathan Safran Foer o povestire despre un district al New Yorkului care a dispărut undeva în ocean. Povestirea asta m-a înfiorat pentru că și eu am scrisă o povestire cu un cartier timișorean dispărut în negurile istoriei.

Restul de opt povestiri sunt scrise în aceeași manieră horror-umoristică și merite parcurse în întregime. Dintre autori: Neil Gaiman, Jonathan Safran Foer și Nick Hornby.

  • „Lars Farf, un tată și un soț tare fricos”. Pornind de la un accident un tată-soț decide că e momentul să-și apere familia cu orice costuri. Obsesia lui îi transformă pe toți în prizonieri.
  • „Monstrul”, de Kelly Link. Povesirea care dă nume antologiei este cea mai neagră dintre toate. Mulți am fost în tabere școlare și ne mai aducem aminte de angoasele ce ne măcinau departe de părinți și printre străini. De băieții mai mari care făceau pe grozavii cu cei mici, de proful care bea și de colega văzută fără maieu. Dar de Monstru, de Monstru câți ne mai aducem aminte?
  • „Întrecerile din Cowlick”, de Richard Kennedy. O povestire mai ușoară cu snoave din cele populare cu Ivan Turbincă sau Păcală.
  • „Fiecare e vândută la bucată”, de Jon Scieszka. Cred că e o poezie. Frumoasă și criptică.
  • „Ultima dorință a lui Seymour”, de Sam Swope. Cum ar fi să ai mamă căpcăun care să iubească pisicile mai mult ca pe tine?
  • „Grimble”, de Clement Freud. Preferata mea din antologie. Grimble e un copil obișnuit, isteț și pus pe șotii. Cumva îmi aduce aminte de Calvin din Calvin și Hobbes (benzi desenate). Părinții lui Grimble pleacă într-o bună zi de acasă, lăsându-l pe băiețel singur cuc. Instrucțiunile le primește prin bilețele lipite peste tot și prin telegrame ciudate.
  • „Pasărea Soarelui” de Neil Gaiman. E suficient să citești autorul ca să-ți dai seama că ai în față o povestire bună. Așa și este! Gaiman imaginează un Club al Epicureicilor și o ultimă masă servită sub soarele arzător al egiptului.
  • „Telefonul de la Acsu”, de Jeanne Duprau. Cred că povestirea asta ar fi pe placul tuturor iubitorilor de câini și nu numai. Pentru că autoarea a găsit că într-un cartier există un băiat care aleargă de colo-colo salvând câinii din situații dificile. Acest băiat aude chemarea lor, mai bine decât oricine altcineva.

O antologie excelentă, nu doar pentru copii, cum pare la prima vedere 🙂

 

Bizaroproze, de Flavius Ardelean

bizaroprozeCu adevărat bizare sunt prozele lui Flavius Ardelean, reușesc mai bine ca multe din povestirile antologiate în volume celebre să te țină cu sufletul la gură și cu simțurile alerte. Ce va urma, ce va urma? Îți cunoști vecinii? Ce poezie fără seamăn ne va recita debutantul? Ce-are baba în geamantan? Cum e să fi chel? Dar să ai un sân superb în sufragerie? De ce miroase a căcat în București? Și… ști cu adevărat ce e liniștea?

Volumul cuprinde 9 povestiri excelent ilustrate de Ecaterina Boricean.

Am două preferate, prima este ultima: „Liniștea”, o povestirea parcă spusă de Șeherezada, cu calm, pe o voce joasă, țesând în jurul ei fire nevăzute de magie atemporală. A doua este este „Geamantanul” în care este istorisită, cu umor și fină ironie, ultima lovitură a unor șuți de București. O povestire de un realism magic tulburător. Chiar dacă am pomenit doar de două, toate nouă sunt excelente. Flavius Ardelean știe să povestească, ademenindu-te în lumea lui precum un paianjen talentat, o muscă curioasă.

Trebuie să fac o mărturisire. Până acum cinci ani literatura română însemna, pentru mine, clasicii citiți în liceu și facultate. Cărtărescu, Pleșu, Blandiana erau tot cam pe acolo și cu cât erau mai des pomeniți la televizor cu atât de îndepărtau de noptiera și biblioteca mea. Acum lucrurile s-au schimbat radical, mai bine de jumătate din lecturi sunt din scriitori români contemporani. Îmi plec capul în fața lor și le mulțumesc pentru că au scris și pentru cititori leneși și întârziați, ca mine.

 

 

 

 

Anunțuri

6 comentarii

  1. „Monstrul” este intr-adevar o antologie originala si excelenta. „Cartea Ororilor 1” nu m-a impresionat, ti s-a parut 2-ul mai buna sau la fel?

  2. E bună întrebarea 🙂 Nu am în minte un grad de comparație, le consider pe amândouă bune, cu povestiri bune, unele chiar excelente! Mi-au plăcut ambele volume și sper ca Nemira să continue tot așa 🙂

  3. […] antologie de povestiri trăsnite” apărută la editura Nemira în 2013, despre care am scris aici, însă asta nu m-a împiedicat să scriu și eu o povestire despre dispariția miraculoasă a unui […]

  4. Am citit eu recent o antologie mai veche, din 95, de best new horror editata de Stephen Jones si nu m-a dat deloc pe spate . Din vreo 14-15 povestiri mi-au placut vreo 3. A fost jale.

    In ceea cel priveste pe Flavius Ardelean ii sunt fan declarat ! 😉

    1. Antologiile lui Stephen Jones conțin povestiri mai degrabă cuminți, chiar dacă în registrul horror 🙂 violența există, dar un nivel scăzut, accentul cade mai mult pe atmosferă și pe ieșirea voită sau forțată a personajelor din realitatea de zi cu zi, cred că exemplu cel mai potrivit este povestirea „Ceva trist și întunecat”, de Michael Marshall Smith. Ca un numitor comun, povestirile nu au tematică urbană, sunt mai degrabă clasicele povestiri horror care se petrec la țară, în suburbii sau în pădure. Spre deosebire, povestirile lui Flavius Ardelean sunt urbane, cu personaje care ies și intră în zidurile betonate ale orașelor, de negăsit în zonele rurale.

  5. Hmm…eu vreau mai degraba horror si mai putina violenta sau atmosfera apasatoare.

    Tin minte ca prima oara cind am parcurs Cartile Insangerate ale lui Barker mi-au „crapat” capul. Metaforic vorbind, evident 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ROMCON

Convenția națională a cluburilor și autorilor de science-fiction din România

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and book reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 se amana pentru 2018

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

%d blogeri au apreciat asta: