Seriale noi, sezoane noi sci-fi #2


sense8Sense8

Un grup de opt oameni, provenind din culturi diferite, se trezesc brusc legați între ei telepatic (mental). Cei opt formează un grup („cluster”) și sunt numiți „senzoriali”. Aparent cei opt nu au nici o calitate deosebită care să-i califice pentru nivelul doi al omenirii și abia în episodul nouă aflăm că este vorba de o mutație genetică (Psycellium – sistem nervos psihic ce conectează oamenii – teribilă găselniță). De altfel, episodul următor are titlul, deloc întâmplător: „What Is Human?”. Nici urmăritori lor nu sunt oameni obișnuiți, sunt o specie de oameni care și-au pierdut sufletul. Aceștia sunt numiți „Șoapte”. Antagonismul celor două tabere este evident. Senzorialii sunt tot numai dragoste și iubire pe când șoptitorii sunt reci și fără suflet. Aceste caracteristici sunt exacerbate și constituie esența serialului.

Jocul actoricesc este bun, personajele reușesc să transmită stări și sentimente profunde, relațiile ce apar între ei sunt reale și au sens. Printre actori de remarcat: Doona Bae (Atlasul Norilor, The Host, Ascensiunea lui Jupiter), Brian J. Smith (puștiul din SGU), Naveen Andrews (binecunoscut din Lost).  Regia este semnată de frații Wachowski, ceea ce explică puternica prezență a LGBT și a infracționalității. Multe scene explicit sexuale, fără nici o legătură cu acțiunea, și dialoguri fără nici o miză sau bombastice. Nu-l recomand pudibonzilor. De la episodul șapte acțiunea începe să se anime și să capete sens. Sper să-i țină.

doctor-whoDoctor Who

Peter Capaldi este la al doilea sezon în rolul Doctorului și face o treabă grozavă, mai bună – în opinia mea – decât a făcut-o Matt Smith în cele trei sezoane anterioare. E adevărat că este ajutat și de Jenna Coleman, care în rolul Clarei crează un personaj fermecător. Serialul urmărește aventurile Doctorului Who, un „Time Travel”, Călător în Timp, extraterestru cu înfățișare umană a cărui sarcină este apărarea Pământului și care călătorește într-o navă cosmică camuflată sub formă de cabină telefonică de poliție, „mai mare pe interior decât pe exterior”.

Noul sezon debutează bine, serialul pare a fi ieșit un pic din zona de „low budget”, decorurile și mașinăriile folosite sunt mai arătoase, la fel și efectele speciale, iar „șurubelnița” nu mai pare o chinezărie luată de la Dragonul Roșu. Povestirile sunt tot mai bine structurate și – ca un fel de bonus – avem două episoade dedicate civilizației Dalek cu explicații neașteptate (sau: de mult așteptate). Scenariștii sunt diferiți de la episod la episod, la fel și regizorii. Printre scenarișri: Steven Moffat (Sherlock, Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului, Toby Whithouse (Being Human, episodul cu fantomele din nava spațială este interesant) și alții.

 

Mai multe seriale în Gazeta SF.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ROMCON

Convenția națională a cluburilor și autorilor de science-fiction din România

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and book reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 se amana pentru 2018

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

%d blogeri au apreciat asta: