De cealaltă parte a realității (povestire sf)


Neașteptatul străin

Apariția lui pe ulița satului, bruscă, dintr-un nor de praf, îi uimi pe săteni. Dar, obișnuiți să-și creadă ochilor mai degrabă decât minții, traseră concluzia că doar din neatenție nu-l văzuseră mai din vreme. Și apoi era zi de târg, când se strânge o mulțime de lume de prin toate părțile, unii chiar străini. Veneau, care cu mașina, care pe jos, care în căruță, să cumpere sau să vândă, dacă ceva din produsele anului le prisosea sau aveau nevoie de ceva unelte sau semințe. Așa că închiseră ochii la ciudatul personaj apărut de nicăieri.

Străinul avea un costum închis la culoare, străbătut de mici dungulițe aurii, cravată fistichie și un clop cu boruri largi. Trăgea, de un mâner sidefiu, o camionetă albastru închis. Deși nimeni nu-și putea aminti să fi văzut sau auzit cândva de o astfel de faptă, ridicară din umeri. Totuși, puterea străinului stârni respectul tinerilor, în timp ce bătrânii întoarseră capul ca și cum ceva necuviincios se petrecea și ei nu voiau să fie implicați. Prea era din calea-afară.

Dar așa cum trecuseră peste apariția lui din norul de praf, tot așa, după câteva minute,  întreaga suflare de târgoveți  găsi ciudatul mod de a conduce camioneta, dacă nu normal, măcar acceptabil. La urma urmei se zvonea că piața era bogată anul ăsta. Roșiile erau dulci și mari, vinetele se făcuseră din belșug, iar gogoșarii erau cărnoși și aromați. Așa că oamenii nu prea aveau chef să-și bată capul cu ciudata arătare în negru, cu vinișoare aurii, care trăgea după el o camionetă albastră pe ulița ce vine dinspre deal.

Șovăind, străinul  lăsă camioneta pe malul pârâului, ce împărțea în două locul unde se ținea târgul. Zona era rezervată negustorilor de grâne și adesea se auzea: „Grâu avem! Grâu!” sau „Boabe vindem! Porumb!” o litanie strigată pe mai multe voci, care mai sparte, care mai stridente. În dreapta zonei de cereale, mai spre pod, se întindea o parcelă în care diverși negustori, mai ales țigani, puneau la vânzare haine vechi, grupate după calitate și rost, în mari grămezi colorate. Printre ele, țărănci cu baticul lucind de sudoare căutau după „ceva dragă, de purtat prin curte”.

Între cele două sectoare își așeză camioneta străinul cu pălărie de fetru negru. Deschise ușile din spate și, cu o mișcare scurtă, aruncă în stradă cinci mese pe care erau orânduite o mulțime de mărfuri. Lumea se apropie precaută să vadă ce se dă, mai ales că în spatele gesturilor calculate de oameni care le văzuseră pe toate, se ascundea curiozitatea iscoditoare a țăranului în căutare de chilipiruri.

Și aveau ce vedea. Pe mese stăteau înșirate o mulțime de pietre colorate, cutii cu plante uscate, inele de aur și lemn, cuțite și bricege, mătănii, mirodenii, stofe fine, stofe aspre, scaune cu spătar, opinci și ghete de alpinist, furci și topoare, coifuri, burghie, piulițe și mașini de cusut, motocoase și seceri, uluci din lemn, mese de călcat rufe, fierbătoare electrice și mașini de polizat. Un talmeșbalmeș ce sclipea și ademenea privirile trecătorilor.

Vestea despre noul târgoveț se răspândi cu iuțeală, făcându-i pe oameni să se îndrepte cu pas mărit spre fâșia dintre zona de cereale și cea a vechiturilor. Prețurile, spuneau cei ce răspândeau veștile, erau incredibil de mici, iar calitatea, calitatea, nene… era nemțească! Nici urmă de chinezisme. Așa că toți lăsară baltă ce făceau atunci și luară calea spre malul pârâului, încântați de ofertă, mai înainte chiar de a vedea marfa.

Agitația nu-i scăpă din vedere vigilentului polițist local. Acesta își îndesă chipiul mai bine și lăsă ordin că iese pe teren. Apoi se urcă iute în Dacia albă cu însemnele poliției și acceleră spre târg, pornit să inspecteze și să-l amendeze, dacă impunea situația, pe noul negustor. Dar, înainte de a pune girofarul în funcțiune, ademenit de vorbele celor din jur, o sună grijuliu pe doamna polițist spre a o informa despre prețurile și marfa de cea mai bună calitate vândută la ei în sat.

Ajuns aproape de locul unde camioneta albastră își deșerta mărfurile direct pe mesele întinse pe strada colbuită, polițistul opri mașina și, făcându-și loc printre săteni, când cu vorba, când cu cotul, ajunse în fața străinului, transpirat și mânios de toată înghesuiala.

— Bun’ zâua.

— Bună.

Acum, că era atât de aproape de cel care crease toată această agitație, polițistul simți cum mânia îi scade și se întrebă „ce mama naibii căuta acolo”. Individul era exact așa cum fusese descris, doar că puțin mai înalt decât se așteptase el. „Trebuie că a jucat baschet sau volei”, gândi admirativ. Nu avea urmă de praf pe haine, altfel bine croite, de parcă se pregătea de nuntă, iar fața, deși osoasă și palidă, nu părea a fi a unui răufăcător. Mai degrabă o față de profesor de fizică sau de biologie, gândi polițistul, simțindu-se ciudat că-și amintise de ciolănosul profesor de biologie, care avea obiceiul să-l tragă de perciuni când întârzia la ore.

Ar fi vrut tare mult să pună și el mâna pe lucrușoarele de pe mese, care chiar păreau de calitate, dar frica de șeful de la municipiu și adâncul respect pe care-l purta pentru uniformă îl aduseră într-o stare de prostrație din care putea doar să vadă cum lumea lua lacom cu ambele mâini, și cum banii, puțini la număr, își schimbau cu rapiditate stăpânul.

— Și altceva? reuși într-un târziu să spună. Altceva ce mai vindeți?

Străinul, care deși dădea marfă la toți sătenii dornici să apuce cât mai multe,  rămase nemișcat în tot acest timp și nu-l scăpase din priviri.

— O întrebare bună, aveți, răspunse el

— Am, se sumeți polițistul, brusc încurajat de atitudinea politicoasă a omului în negru.

— Cu mine în spate, haideți.

Și străinul se depărta câțiva pași, mergând cu spatele.

Sătenii tăcură cu toții și, dându-și coate, holbară ochii. Străinul deschise a doua oară ușile camionetei, de unde trase cu zgomot ascuțit, ce înfioră pielea arsă de soare a țăranilor și le făcu pe femei să chicotească speriate, un buștean cu scoarță groasă și adâncă în care stătea înfipt un buzdugan de metal cenușiu cu mâner din bronz bătut cu nestemate roșii și azurii.

Mesele erau acum de-o parte și de alta, pline de licori tulburi și alifii sidefii, iar bușteanul imens zăcea între străin și săteni. Polițistul se întrebă, nu fără rost, cum de încăpuse în micuța camionetă albastră și dacă nu cumva era marfă de contrabandă. Dar gândul că l-ar putea întreba ceva atât de necugetat pe individul în costum negru cu firișoare aurii, care-i aducea aminte de profesorul de biologie, îl făcu să icnească involuntar, spre marea mirare a celor din jur, dar și a lui.

Rușinat își dădu cascheta pe ceafă, își luă inima în dinți și pentru prima dată simți că îi revine curajul.

— Văd că aveți ceva interesant la dumneavoastră.

Străinul întinse o mână spre el și o alta spre mânerul buzduganului.

— Un buzdugan într-un buștean, este înfipt.

— Văd, zise polițistul crispându-se de efort. Da… ceva autorizație avem și noi?

— Am.

În mâna întinsă flutura o hârtie. Polițistul o luă și o citi mecanic, cu glas tare.

— Prin prezenta autorizăm pe Călătorul Spațial să testeze puterea și vitejia oricărei forme de viață capabile să ridice acest buzdugan. Dacă  va reuși cineva să scoată buzduganul și să-l răsucească deasupra capului de trei ori, va primi viață veșnică și toată planeta.

Polițistul ridică ochii privind mirat spre buzduganul înfipt în buștean.

— Semnează Autoritatea Sectorului Galactic Calea Laptelui pentru situații de urgență.

Din tot ce citise, ultima bucata de text, care spunea negru pe alb că era o situație de urgență, era singura pe care o înțelegea cu adevărat. Restul păreau a fi baliverne birocratice, scrise, prin cine știe ce birou cu aer condiționat, de fete drăguțe cu bluzițe decoltate. Așa că, fără să stea pe gânduri, duse mâna la chipiu, luă poziția de drepți, și salută regulamentar.

— Să trăiți!

— Și tu, îi răspunse străinul îndatoritor.

Polițistul, fără a se lăsa descumpănit de ciudatul răspuns, continuă.

 

Citește toată povestirea în revista Gazeta SF, numărul 64.

 

Despre povestire

Lucian-Dragoș Bogdan: „Un negustor sosit într-un târg stârneşte mirarea locuitorilor prin puterile sale stranii şi mărfurile deosebite. Printre acestea se numără un artefact ce permite celor pricepuţi să obţină un premiu dincolo de imaginaţia lor. În acelaşi timp, într-un sat din apropiere, un tânăr are parte de o întâlnire de gradul trei în urma căreia, dintr-o eroare a vizitatorilor, se transformă în supraom. Un text foarte bine închegat, cu umor, idei şi acţiune. Recomand.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 in 5-6 august, localitatea Stefesti, la 3 km de Slanic PH.

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

truebrite

May all beings have happy minds.

%d blogeri au apreciat asta: