„Amețeli postlumice”, volum de povestiri science-fiction


14045315_1210882158943743_1703481201_oLa editura Eurostampa, colecția Insolit, un proiect derulat de Asociația Helion Timișoara și editura Eurostampa Timișoara, a apărut volumul „Amețeli postlumice”, volum ce conține cincisprezece povestiri science-fiction și fantastice. O parte din ele au fost publicate în revistele Helion, Ficțiuni, Nautilus și Gazeta SF, iar o alta sunt originale.

Povestirile le-am scris pe parcursul a trei ani: 2014, 2015 și 2016. Cea mai veche dintre ele: „Bucla finală” a fost scrisă în iunie 2014, fiind a doua tentativă de a publica o povestire SF. Povestirea a câștigat concursul literar „Competiţii sportive non-G” și a fost momentul în care am fost tras în mijlocul scriitorilor de literatură SF, unde am fost primit cu brațele deschise de cel ce scrie prefața acestui volum de debut: Lucian-Dragoș Bogdan. Cea mai nouă dintre povestirile din volum: „Lou” a fost scrisă tot în luna iunie, dar în anul 2016. O buclă în timp, întinsă peste trei ani calendaristici și doi ani solari.

Mulțumiri

În primul rând aș dori să-i mulțumesc fondatorului clubului Helion din Timișoara, domnul Cornel Secu pentru că a crezut în mine și a investit timp și multă răbdare.

Apoi, aș vrea să le mulțumesc tuturor colegilor din clubul Helion, începând cu Lucian-Vasile Szabo, pentru opiniile critice exprimate la adresa prozelor mele, atât în cadrul clubului, dar și personal, lui Darius Hupov, pentru prietenie și încredere, lui Alexandru Maniu, fără de care acest volum n-ar fi arătat aşa, el ajutându-mă cu sfaturi și cu observații excelente pe text, lui Cristian Vicol, Ciprian Ionuţ Baciu, Tudor Beșuan, Simona și Daria Hupov, Laurian Cnobloch, Adriana Muscă, Adrian Muscă, Daniela Semenescu, Cristian Koncz, Laura Ceica, Adrian Chifu, Andrei Nedel, George Țugurlan și doamnei Ibi, toți colegi de club. Le mulțumesc tuturor pentru sprijin și încurajare!

De asemenea, doresc să le mulțumesc colegilor și prietenilor scriitori, care m-au luat sub oblăduirea lor și m-au ajutat în permanență cu sfaturi și ponturi scriitoricești. Îi mulțumesc lui Lucian-Dragoș Bogdan, primul între cei dintâi, care m-a invitat să public în revista Ficțiuni.ro, al cărui redactor-șef era, și este Eugen Lenghel. Lucian m-a încurajat în permanență, ajutându-mă să-mi găsesc stilul, sprijinindu-mă la fiecare poticnire. Îi mulțumesc lui Alexandru Lamba, atât pentru sfaturi cît, mai ales, pentru entuzismul său molipsitor! Mulțumesc pentru încredere lui Michael Haulică și lui Bogdan Hrib, și tuturor celor care mi-au spus o vorbă bună sau, pur și simplu, mi-au dat feed back la povestirile mele.

Multe mulțumiri în transmit și prietenului Adrian Moisei, designerul coperților.

Nu în ultimul rând, aș dori să mulțumesc familiei mele. Soției mele Codruţa, fiicelor mele Arina și Andreea, mamei mele și tatălui meu, pentru sprijin și pentru dragostea lor necondiționată.

Vă mulțumesc tuturor și sper ca aceste povestiri de la debutul meu să vă placă.

ameteli-postlumice-daniel-timariu

14037729_1210887922276500_190066961_o

 

Anunțuri

7 comentarii

  1. Felicitări!

    1. Mulțumesc! Aștept cu nerăbdare volumul tău 🙂

  2. Cu mare plăcere, oricând! 🙂 Eu îți mulțumesc pentru menționare!

  3. […] la editura Eurostampa, în colecția Insolit, a fost publicat Amețeli postlumice de Daniel Timariu, un volum ce conține cincisprezece povestiri science-fiction […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ROMCON

Convenția națională a cluburilor și autorilor de science-fiction din România

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and book reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 se amana pentru 2018

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

%d blogeri au apreciat asta: