Volume cu povestiri #1


Sunt un pasionat cititor de povestiri. Iată câteva volume, citite în 2016, care mi-au plăcut mult și foarte mult.

Scriitori la poliție, volum coordonat de scriitorul Robert Șerban, apărut la editura Polirom.

scriitori-la-politie-196x300Robert Șerban este scriitor și jurnalist. Are publicate mai multe volume de poezie și proză și numeroase premii literare. Este, de asemenea, redactor la revista Orizont, revistă de literatură a Uniunii Scriitorilor, filiala Timișoara. Nici că se putea un coordonator de mai bun pentru o antologie, antologică! Pățaniile unor scriitori cu „organele” sunt repovestite pentru noi, cu mult talent, umor și ironie. Volumul este admirabil din mai multe puncte de vedere. În primul rând prin conținutul omogen ca subiect și eterogen ca stil și abordare a insolitei și nedoritei întâlniri dintre omul comun și omul statului. Și cum povestirile se întind peste decenii în care conviețuirea noastră cu organele puterii au suferit suișuiri și coborâșuri, mai ceva ca pe un roller coaster, spectacolul literar este garantat. În al doilea rând prin calitatea excelentă a scriiturii, toate povestirile fiind de la bune în sus. Apoi, să zicem în al treilea rând, pentru calitatea excelentă a tipăriturii.

Scriitorii cuprinși în volum: Lavinia Balulescu • Lavinia Braniste • Ruxandra Cesereanu • Andrei Craciun • Oxana Silviu Dachin • Peter Demeny • Sorin Ghergut • Ioan Grosan • Florin Iaru • Nora Iuga • Florin Lazarescu • V. Leac • Stefan Manasia • Viorel Marineasa • Ioan T. Morar • Bogdan Munteanu • Ioana Nicolaie • Veronica D. Niculescu • Radu Paraschivescu • Bogdan O. Popescu • Alexandru Potcoava • Daniela Ratiu • Adrian G. Romila • Radu Sergiu Ruba • Doina Rusti • Ana Maria Sandu • Simona Sora • Moni Stanila • Robert Serban • Pavel Susara • Simona Tache • Marcel Tolcea • un cristian • Mihail Vakulovski • Radu Vancu reușesc să creeze un tot unitar, aducând o dovadă în pluc că proza scurtă nu a murit, ba din contră, există și este de calitate.

Mult succes Robert Șerban și la noi volume interesante!

Conan Barbarul de Robert E. Howard, volume de proză scurtă apărute la editura Crux Publishing.

conan-barbarulConan Barbarul este un super erou de care nu poți să nu te îndrăgostești! Reprezintă chintesența bărbatului, a omului în general. Trăsăturile sale arhetipale sunt o sursă permanentă de inspirație. Este puternic, altruist și într-o permanentă căutare a binelui. Dar, poate cel mai ineresant la acest erou este umanitatea sa. De multe ori doborât de numărul mare al celor răi, Conan nu-și pierde niciodată speranța și dorința de a face bine și de a duce totul până la capăt așa cum trebuie.

„Conan este simbolull originilor și al naturii, meterez în fața civilizației decadente; iar poveștile lui sunt poveștile sufletului primordial călit în încercări menite să îl facă pe om mai bun: supus erorii sau cedând sporadic impulsurilor, uneori neîndurător, dar niciodată josnic.” – Oliviu Crâznic.

La editura Cruz Publishing au apărut două din povestirile cu Conan Barbarul: „O vrăjitoare se va naște” și Misterul fântânii blestemate”, ambele fac parte din „Integrala Robert E. Howard”. Mult succes Crux! Mult succes Deea Sterea!

30 de povestiri adevărate. Carte de reportaj de Liliana Nicolae, volum apărut la editura Casa de pariuri literare

3d_30_povestiUn volum interesant pe care l-am descoperit întâmplător. Tocmai se deschisese librăria „La Două Bufnițe” și, alături de mulți alții, i-am trecut pragul uimit că mai există oameni visători și iubitori de literatură. Aici am găsit volumul Lilianei Nicolae, pe care l-am și înhățat avid să citesc povestiri jurnalistice. O parte din ele le știam deja, din paginile revistei Dilema Veche, o alta parte din presa online, dar, evident, nu aveam cum să le știu pe toate. Stilul autoarei este unul direct, potrivit stilului de reportaj, sub care au fost publicate prima dată. În volum aceste povestiri-reportaje au mai fost un pic prelucrate. Însă dincolo de stilul abordat, volumul cuprinde povești adevărate despre oameni adevărați dintr-o lume reală și nu scoasă din imaginația unui scriitor.

„Reportajele surprind realități dintr-o Românie aflată în continuă schimbare, cu enorme discrepanțe. Sunt ca o fotografie a realității. Cine le citește află cum se trăia sau cum se trăiește în anumite locuri. Cum se schimbă sau de ce nu se schimbă lucrurile și mentalitățile.” – Liliana Nicolae.

Mi-au plăcut toate povestirile și recomand volumul oricărui iubitor de proză scurtă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 are loc in data de 5-6 aug. in localitatea Stefesti, la 3 km de Slanic PH.

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

truebrite

May all beings have happy minds.

%d blogeri au apreciat asta: