SERIALE NOI, SEZOANE NOI SCI-FI #13


Legion (2017)

Serialul Legion se bazează pe comicsuri Marvel (de Chris Claremont și Bill Sienkiewicz) și urmărește viața lui David Haller (Dan Stevens), un tânăr cu probleme, diagnosticat ca schizofrenic și internat în mai multe spitale de psihiatrie. Într-unul din aceste spitale o întâlnește pe Syd Barrett (Rachel Keller) față de care simte o atracție irezistibilă. La rândul ei, diagnosticată cu probleme psihice, nesuportând să fie atinsă, Syd îi împărtășește dragostea la prima vedere. Un eveniment straniu, declanșat de sărutul celor doi, îi aruncă pe toți cei prezenți într-o aventură ieșită din comun.

Pus în fața posibilității ca vocile și acțiunile sale să fie reale și nu datorate unei boli, David ajunge să fie interogat de o agenție secretă guvernamentală, de unde este răpit de o organizație din care face parte și iubita lui Syd. Organizația este condusă de Dr. Melanie Bird (Jean Smart). La ferma organizației David este supus unor teste și încercări ce par a fi zădărnicite de un personaj straniu, cu ochi galbeni, văzut doar de el. Evenimentele se succed cu repeziciune, personaje intră și ies din scenă.

Articolul complet poate fi citit în Gazeta SF #72, martie 2017.

V (2009

V este un serial science fiction, care a rulat între anii 2009-2011, în care o putem reîntâlni pe Morena Baccarin în rolul extraterestrei Anna. Baccarin și-a făcut un obicei din a juca roluri de femeie fatală în diverse filme și seriale SF sau fantasy. Primul care-mi vine în minte este celebrul serial Firefly și extinderea sa, filmul Serenity, în care interpretează rolul curtezanei Inara. O regăsim și în Stargate SG-1 (Adria), iar mai nou în filmul de succes Deadpool (Vanessa), serialul The Flash (Gideon) și în proaspătul serial Gotham (Leslie Thompkins). O actriță cu un farmec aparte, ce reușește să ofere rolurilor jucate prestanță și profunzime.

 

Articolul complet poate fi citit în Gazeta SF #72, martie 2017.

Anunțuri

Un comentariu

  1. Pentru că tot veni vorba, dar mai ales pentru că producția de filme SF ( în adevărata accepțiune a cuvântului, nu doar un laitmotiv pentru un CS-uri pline de sânge de sus până jos…) e sub orice critică, doar Expance, misterios ( nu știu de unde atâția bani?), deci, că mă ia valul, vă prezint câteva short-uri care mie mi-au plăcut în mod deosebit:

    și cel care mi-a smuls o lacrimă:

    Enjoy!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and book reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 se amana pentru 2018

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

truebrite

May all beings have happy minds.

%d blogeri au apreciat asta: