Câteva reacții la povestirea Lăcustele


Povestirea Lăcustele am scris-o în 2016 cu gândul de a o trimite unei antologii. Până la urmă a ieșit altceva și nu-mi pare rău.

Scriitorul Lucian-Dragoș Bogdan zice așa:

„Un om alertează comunitatea cu privire la apariţia unor lăcuste gigantice. Există şi persoane care cred că e vorba despre un incendiu. Autorul oscilează între stilul amuzant din unele texte ale sale şi o viziune serioasă. Interesantă.”

Iar profesorul Lucian-Vasile Szabo, într-un articol eseu, publicat în revista Helion Online numărul 69, numit Ficțiune, realitate și postumanism, amintește de povestire:

„Aceste diferențieri apar exemplificativ în povestirea Lăcustele, de Daniel Timariu. Personajul Aaron este uman, deși ciudățel, în toată existența lui. La un moment dat, natura lui extraterestră se relevă cu intensitate, contactul cu semenii umani fiind pierdut definitiv. Este nevoie de o iubire transgenică, postumană, cum este cea a personajului George, pentru a înțelege profunzimea și măreția depășirii limitelor. George este dispus, din iubire, să renunțe la statul lui uman pentru a trece dincolo: „Omule, șopti Aaron, și pentru prima dată George realiză distanța care se mărea între ei doi. Suntem specii diferite, tu și eu. Tu și mama. Ceea ce s-a întâmplat a fost, sau este, prea complex pentru a putea explica. O coincidență sau un complot atent urzit de alții. Altfel, nimic natural. Privește partea bună a lucrurilor. Ai trăit experiențe uimitoare. Ai văzut ceea ce puțini pot gândi. Ai simțit cât pentru o mie de vieți. Păstrează-le și scoate-le la lumină cu zgârcenie”. Este o viziune luminoasă, totuși greu de perceput, de asimilat de omul comun. Lucrurile devin și mai complicate atunci când vorbim de subiecte de lucrări literare plasate în locuri îndepărtate, tenebroase, cu creaturi instinctuale, scăpate de sub control.”.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ROMCON

Convenția națională a cluburilor și autorilor de science-fiction din România

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

crimepieces

Sarah Ward, crime author and book reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 se amana pentru 2018

Literaturapetocuri.ro

Literatura pe tocuri

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

schimbcartisf.wordpress.com/

BLOG DE SCHIMBAT CĂRȚI SFFH

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

Miloș Dumbraci

povești aspre, verzi, neîmblânzite, prinse-n vise reci, sălbăticite

New East Platform

high-quality analysis of Eastern Europe

C.H.E.R.I.E. - magazindevorbe

pravalia noastra virtuala - Narcisa & Cherie Stoica

Cristina Boncea

01.01.1998

%d blogeri au apreciat asta: