Interviu cu Alexandru Lamba, Helion Online


În paginile revistei Helion Online am purtat un scurt dialog cu scriitorul Alexandru Lamba, coleg în ale scrisului și bun prieten.

 

Daniel: Te ocupi, împreună cu o echipă inimoasă, de revista online Gazeta SF. În același timp ești autorul a două romane science-fiction de succes și a multor povestiri. Cum reușești să împaci cele două activități?

Adevărul e că nu prea reușesc. Din timpul pe care îl pot aloca pasiunii mele pentru literatura SF, cam jumătate este monopolizat de Gazeta SF, într-o formă sau alta. Necesitățile unui fanzin, după cum știi și tu, sunt foarte variate. Corespondența cu autorii e bine să funcționeze fluent, fără sincope, textele au nevoie de lectură, evaluare și corectură, toate materialele trebuie redactate în formatul Gazetei SF și urcate pe site. Apoi mai sunt și contribuțiile mele, adică editorialele și recenziile. Toate astea sunt activități consumatoare de timp. Din fericire, am ajutoare. Teo Matei și Lucian Dragoș Bogdan mă ajută cu corectura și cu aprecierea calitativă a prozelor, inclusiv cu sugestii de îmbunătățire pentru autorii aspiranți, tu mă ajuți pe latura tehnică, multă lume mă ajută cu materialele conexe. Pentru că Gazeta nu e o revistă strict de proză, ci avem și cronici de carte, eseuri, materiale grafice, etc. Acestea sunt la fel de importante, promovarea autorilor care deja au demonstrat că au vigoarea necesară publicării unui volum găsesc că e la fel de importantă ca descoperirea noilor talente.

Vă mulțumesc tuturor pentru ajutor în această privință!

Ei, cum spuneam, toate astea îmi ocupă aproximativ jumătate din timpul pe care îmi permit să-l aloc acestei pasiuni. Din ce rămâne, jumătate e pentru lectură. Pentru că trebuie și eu să „țin pasul” cu ce se scrie în domeniu, pe la noi sau prin alte părți. Iar din ce rămâne, jumătate e pentru scris cronici de carte pentru alte publicații, jumătate pentru scris propriile mele povești.

Articolul a fost publicat în revista Helion Online numărul 76, septembrie 2017.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rândurile Evei

Nu ești niciodată singur dacă ai o carte lângă tine.

Vestic.ro

Stiri din Arad

Seria "Nemuritor" de O.G. Arion

The difference between fiction and reality? Fiction has to make sense

Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. "Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile" 08.02.1993, ION MONORAN

Stil de scriitor

Despre cărți și nu numai...

ROMCON

Convenția națională a cluburilor și autorilor de science-fiction din România

BookReport

Science Fiction • Fantasy • Horror • Mystery & Thriller

Detectivii Apei Pierdute

managementul pierderilor de apa, water loss management

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

Culorile din Farfurie

Un site de retete culinare in imagini. Va doresc o vizita placuta!

Sarah Ward at crimepieces

Crime author and book reviewer

ULTRA FAIR PLAY 2017

ULTRA FAIR PLAY 2017 se amana pentru 2018

Literatura pe tocuri

Te invitam in lumea misterioasa a cartilor!

Victoria Blagoe

Mai întâi învață, apoi acționează!

Genesis Unu

Povesti scrise, nu povestite ...

MILOȘ DUMBRACI

MILOȘ DUMBRACI

%d blogeri au apreciat asta: