Îl consider pe scriitorul Michael „Mike” Haulică cel mai bun antologator de literatură science-fiction și fantasy din România contemporană. Volumele realizate de el sunt întotdeauna o încântare, pline de povești captivante, cu autori din generații diferite, cu tematici diverse, din toate genurile fantasticului modern. Mike, precum Will din seria Materiile Întunecate, care avea talentul de a deschide ferestre către alte lumi, are la rândul său talentul de a culege cele mai bune povestiri și a le grupa în antologii memorabile, un fel de lumi paralele în care pătrunzi cu nerăbdare și uimire.
Amintesc aici de AtelierKult. Povestiri fantastice (Millennium Press, 2005), Millennium Fantasy&Science Fiction (Millennium Press, 2009, coeditor Horia Nicola Ursu), Dansând pe Marte și alte povestiri. A doua antologie AtelierKult (Millennium Press, 2009), Eroi fără voie (Milennium Books, 2015), Dincolo de orizont (Millennium Books, 2015), Povestiri cu dragoni, apărută la editura Tritonic în 2017, antologiile din seria Argos (unu, doi și trei – editura MediaTech, în colaborare cu editura TexaRom) și cele din seria de trei autori numită 3.x (trei autori, volumul x, ajunsă la numărul 6 – editura Tritonic), Antologia prozei românești science-fiction (editura Paralela 45) și ultima, dar nu cea din urmă: Cele mai frumoase povestiri SF&fantasy ale anului 2017 (editura Vrema, 2018).
În ultima antologie, cea numită Cele mai frumoase povestiri SF&fantasy ale anului 2017, Mike a „prins” și una din povestirile mele science-fiction. Poate nu e cea mai frumoasă, poate nu e cea mai cultă și deșteaptă povestire, dar mie-mi e dragă pentru că am încercat să surprind în ea una din temele mele majore, o frământare lăuntrică, pe care o expun public prin multe texte: este viitorul omenirii unul tehnicist? Ne transformă în borgi, sau rămânem umani indiferent de câtă tehnologie vom fi înconjurați, penetrați, dependenți? Încă nu am ajuns la acea necesară desăvârșire a stilului scriitoricesc pentru a expune aceste idei mai clar și mai profund, dar… mă străduiesc.
Povestirea poate fi citită pe siteul revistei LiterNet.ro.
Daniel Timariu 
Mie cea de la Editura Paralela 45 mi se pare cea mai bună selecție de roSF dintre toate (nu doar ale lui MH, ci chiar toate).
Și mie-mi place Antologia prozei românești science-fiction mai mult decât Cele mai frumoase… Cele două volume, alături de Eroi fără voie, sunt reprezentative pentru ultimii ani. Sper ca Mike să continue.
Da și Eroi fără Voie este în mod real o antologie foarte bună. Păcat că s-au pierdut cam toți de acolo…