Cum ar fi dacă ne-am întâlni cu Zeul Uitării și am avea șansa de a-i cere o favoare. Ce am vrea să uităm? Ce ne frământă nopțile și ne face să ne trezim transpirați? Ce schelet avem în dulap și l-am vrea uitat? Ei bine, detectivul Alex, cunoscut din romanele seriei Tenebre, revine într-o nouă povestire, de data asta una personală, una în care cel salvat este chiar el.
Volumul de povestiri 3.7 va apărea la editura Tritonic și va fi lansat la Târgul de Carte Gaudeamus din Timișoara. Seria a fost înființată de unul din scriitorii mei preferați Michael Haulică acum patru ani și, iată, a ajuns la volumul cu număr șapte. Fiecare din ele conține câte trei povestiri scrise de autori diferiți și sunt din genurile science-fiction și fantasy.
Lectură plăcută!