„Mihai și cu mine” în CSF Earth 31.6


Revista CSF – Colecţia Science-Fiction împlinește anul acesta șase ani, reușind, prin munca unei ambițioase redacții, coordonată de Aurel Cărășel, să devină un reper în fandomul românesc. Din 2024 revista își schimbă numele în CSF Earth, redenumire explicată în editorial de către fondatorul și editorul revistei Constantin Pavel revistei. La mulți ani, CSF Earth!

În acest număr am și eu o povestire Mihai și cu mine, cu o ușoară tentă horror. Dar să vă spun miza povestirii și ideea din spatele ei. Am văzut într-un film polițist, cred că în Lege și ordine, un caz în care tineri diverși, majoritatea fugiți de acasă, erau provocați să îndeplinească o sarcină extremă. Cum ar fi să escaladeze un zgârie-nori, sau să intre într-o casă, sau să sperie pe cineva și altele. Unele par la prima vedere benigne, dar consecințele lor nu neapărat. În plus, am tot auzit pe facebook de cazuri extreme, datorate dorinței de a fi cunoscut. Celebru. Faimos. Milionar. Mergând pe această logică mi-am zis cum ar fi dacă un tânăr aflat cu adevărat la marginea dintre viață și moarte ar dori să se folosească de situația sa pentru a fi celebru.

Povestirea este însoțită cu o imagine foarte potrivită, realizată de Gionescu cu ajutorul unei aplicați IA.

PS pe copertă este Florin Giurcă dintr-un univers paralel 👽

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Editura PAVCON

Cartea îl face pe Om. Noi facem Cartea!

ZUTV | ZU TV

zutv, distractie, fun, cool

HelloTaste.ro

Descopera pe HelloTaste.ro retete culinare delicioase, sfaturi si trucuri utile de incercat in bucatarie si idei interesante de la chefi celebri si pasionati de gastronomie.

Helion Online

Revista de Arte S.F. si F.

Gazeta SF

Science fiction pe pâine!

Dianthaa Dabbles

in reviewing, cosplay, sewing and others

Beleg

(naučna) fantastika kratka priča aforizam haiku haiga haiku strip

SW

Literary Blog

Galaxia 42

Povestiri science-fiction și fantasy

cărți ce tind spre infinit

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." (Eugen Cadaru)

ansiblefest.wordpress.com/

Festival de ciencia ficción feminista /// Zientzia-fikzio feministaren jaialdia

SZABLOG

HENRY SZABRANSKI

Solarcide

The home of dark and weird fiction.